Statistici


Articole

Energie în mișcare

energie in miscare

Ca antrenor, dar şi ca dansator, mă întreb mereu de ce merg pe acest drum, de ce dansez, de ce încerc să mă pierd ori să mă regăsesc într-un ocean de mişcare, lucru extrem de dificil câteodată. Căutând răspunsul, o forţă mă ghidează în mişcare ori de câte ori aud o melodie. Este dorinţa de a fi parte din cântec sau este ceva mai mult, un gând adânc şi ascuns de a adăuga un nou element muzicii, de a mă adăuga pe mine şi de a mă arăta lumii prin energie în mişcare?

În timp ce caut un răspuns, cer de la voi să vă puneţi aceleaşi întrebări şi să îmi arătaţi concluziile pe ringul de dans. Nu sunt interesat de cuvinte, ci de modul în care puteţi transpune povestea în dans. Inima unui dansator se află în povestea pe care o spune. Trebuie să o cauţi şi să descoperi povestea; despre asta fiind vorba în cele din urmă – despre călătorie, despre poveştile “dansate” – găsiţi în voi înşivă răspunsurile şi purtaţi publicul în lumea voastră. Aşadar, dansul trebuie să fie deschis, sincer. Fără măşti, fără gânduri ascunse.

Ce vreau de la un dansator? Da, tehnica este foarte importantă, este fundaţia expresivităţii. Nu puteţi dansa fără o tehnică bună, un balans excelent, aşa cum nu puteţi cânta fără a cunoaşte instrumentul. În domeniul acesta, instrumentul este corpul vostru. Însă după tehnică, linii şi paşi, contează omul, viaţa din spatele dansului. Acesta este elementul pe care ar trebui să îl lucrăm, să oferim posibilitatea dansatorului de a se exprima mai mult decât o tehnică excelentă, să se arate “gol” pe scenă. Nu trebuie să folosim paşii, dansul, ca o ascunzătoare, fiindcă astfel devenim doar o copie fadă a tehnicii, un dansator fals, nu unul liber şi sincer care va fi remarcat întotdeauna şi care îşi păstrează sclipirea în dans. Fiţi liberi şi fără frică, precum un copil ce dansează singur în camera lui, şi atunci, numai atunci veţi câştiga inima publicului şi veţi regăsi inima dansului! În societatea de azi, adevărul este uitat, îngropat adânc în straturi şi straturi de măşti, minciuni pe care vi le spuneţi zilnic. Sunteţi învăţaţi să vă fie ruşine de voi înşivă, media are grijă de lucrul acesta, şi cu atât mai mult cu cât trăim şi lucrăm în acest mediu. Dar, acest element al libertăţii interioare este cel mai dificil de învăţat şi cel mai important în dans. Ca să ai capacitatea de a-ţi arunca toate măştile prin dans, ai nevoie de un corp foarte antrenat, cu o tehnică excelentă, ori vor apărea frustrări fiindcă nu te va asculta, dar şi de o minte de oţel, departe de a fi influenţată de modul de viaţă bazat pe consum.

Fiecare dans, fiecare moment se întâmplă doar o dată, o poveste care nu se poate spune din nou. Datoria voastră, atâta timp cât dansaţi este să spuneţi povestea bine, chiar dacă tehnica nu este suficientă. Trebuie să vedem cine sunteţi cu adevărat. Altfel veţi pierde motivul pentru care dansaţi, îl veţi îngropa. Pe scenă, pe ringul de dans nu trebui să aducem paşii, ci întreaga experienţă a acelui moment, a vieţii pe care aţi trăit-o ca să ajungeţi aici. […]

Când lucrez cu o pereche, sunt, mai întâi, student. Învăţ cum relaţionează, care sunt elementele personalităţii lor, cum sunt construiţi, cum gândesc. După toate acestea, urmează un proces prin care dansatorul/dansatorii trebuie să se înţeleagă pe sine, să îşi înţeleagă corpul, centrul, dinamica. Este un proces interactiv prin care eu descopar persoanele cu care lucrez, ajutându-i astfel să descopere mai mult despre ei înşişi. Numai la finalul acestui proces devin profesorul. Dar nu un profesor, antrenor aşa cum cunoaşteţi, ci un ghid într-o călătorie. Dansul este mai mult decât elementele tehnice care îl leagă. Ori de câte ori predau, învăţ.

Foarte multe perechi vin şi mă întreabă despre muzicalitate, cum să fie muzicali, expresivi şi să se poată crea în dans. E atât de simplu! Trebuie să ştii când să fii ritmic, când să stai, când să pluteşti. Uşor, nu? Însă pentru a fi atât de dinamic în mişcări, e nevoie de un balans extraordinar, un centru clar al vostru şi al perechii. Forţă, putere, balans, energie, echilibru, informaţie, centru, minte, sentiment, nemişcare/linişte (stillness). Toate aceste lucruri sunt drumul către muzicalitate, iar muzicalitatea stă la baza expresiei. Nu puteţi preda sau înţelege muzica în mişcare până nu vă înţelegeţi corpul, până când nu aveţi puterea să îl comandaţi, iar musculatura să îl asculte. Mai citiţi o dată: puterea de a comanda, musculatura de a asculta, mintea să treacă prin muzică, sufletul să cânte, fiindcă de aştepţi bătaia ritmică ca să te mişti, este deja prea târziu. Aici există o formulă matematică foarte clară ce arată că noi ca dansatori/antrenori trebuie să anticipăm melodia cu aproximativ 60 ms pentru a putea fi muzicali, dar nu voi intra în detalii pentru moment. Mişcarea trebuie să fie un cântec, alt instrument adăugat melodiei, nu o reacţie a ritmului.

Extras din workshop-ul “Dancing is spiritual growth” de Ovidiu-Mihai Ionel

Ovidiu.m.ionel@facebook.com

Articolul original publicat pe Dance Archives: http://www.dancearchives.net/2014/03/03/written-ovidiu-m-ionel/

Diferențele de nivel dintre parteneri

?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????A trecut un an de când am început să lucrez cu perechi de nivel înalt, iar multe dintre problemele pe care acestea le au se regăsesc la orice nivel. De la începători, la dansatori cu experiență. Diferența de nivel dintre parteneri: acest subiect este foarte vast, iar acum voi trata doar un aspect al lui. Căutarea partenerului / partenerei perfect(e). Nu toți au norocul să găsească un partener de un nivel asemănător, însă și atunci pot apărea diferențe de concepții pe care antrenorul trebuie să le medieze.

Pentru un dansator avansat, lucrurile sunt destul de simple în imaginea sa legată de partener(ă). Știe prin ce a trecut ca să ajungă acolo, știe ce înseamnă și, mai important, știe cât de lung e drumul ca să ajungi cu adevărat în top. Pentru un dansator mai puțin avansat, lucrurile sunt mult mai simple. Totul se reduce la antrenamente voioase, ceva mai mult decât era obișnuit, și atât. Diferența aceasta de concepție asupra dansului, încă din primul moment, creează tensiune în pereche. Pentru a exemplifica mai bine procesul, voi da dansatorilor două nume imaginare: dansatorul bun, excepțional – Janet și dansatorul începător – John.

Janet cunoaște lucrurile destul de bine, a investit enorm și a parcurs un proces de învățare destul de lung și dur, cu nenumărate regândiri ale dansului, cu multe momente în care și-a dat seama de concepția copilărească, greșită, a sa, și a trebuit să reînvețe mereu și mereu ce este dansul.

John este un dansator cu mare potențial, însă experiența lui este foarte limitată. Încă mai crede că totul se rezumă la orele petrecute în sală și că dansul este ceva simplu, o mișcare pe muzică, care poate fi tratată în joacă. Încă nu înțelege (și NU este vina lui) că dansul este mult mai complex, este viață, este trăire intensă cu întreaga ființă.

Iată și primul conflict: viziunea diferită asupra aceleiași probleme. Cum mediem noi, ca antrenori, acest lucru? Mai întâi trebuie să înțelegem de ce apar aceste două viziuni diferite.

Astfel, vom vorbi despre motivație, teoria de bază: motivația apare atunci când în organism se produce un dezechilibru ce se cere refăcut. Este un mecanism psihic dotat cu capacitatea de a permite acțiunea independent de factorii exteriori. Este o ”cauză internă”, o structură psihică activatoare și predispozantă cu roluri de autodeterminare prin stimulații interne.

Dar ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că, ori de câte ori apare o problemă, motivația ne așează resursele interne în așa fel încât noi să o putem rezolva. Esențial pentru motivație este faptul că ea instigă, impulsionează, declanșează acțiunea, iar acțiunea prin intermediul conexiunii inverse influențează însăși baza motivațională și dinamica ei.

Motivația are o sferă extrem de extinsă, în interiorul ei aflându-se diferite categorii, cum ar fi: trebuințele, motivele, interesele, convingerile, idealurile.

Însă motivația nu trebuie considerată ca un scop în sine, când încercăm să înțelegem problemele apărute în parteneriate.

În mod normal, nivelul performanței ar trebui să fie direct proporțional cu nivelul motivației.

Relația dintre intensitatea motivației și nivelul performanței este dependentă de complexitatea activității, a sarcinii pe care subiectul o are de îndeplinit. Astfel, eficiența activității depinde de relația dintre intensitatea motivației și gradul de dificultate a sarcinii. Cu cât între mărimea intensității motivației și gradul de dificultate a sarcinii există o mai mare corespondență și adecvare, cu atât eficiența activității va fi asigurată.

Așadar, când dificultatea sarcinii este percepută corect de către subiect, înseamnă că procesul motivațional va căuta resursele adecvate pentru îndeplinirea ei. Dacă dificultatea sarcinii va fi percepută incorect de către subiect, atunci putem vorbi fie de subaprecierea dificultății, fie de supraaprecierea ei. În prima se acționează cu un deficit de energie, iar în cea de-a doua, lucrând cu un surplus energetic, subiectul poate ajunge dezorganizat, stresat, epuizat, cu mult înainte de a îndeplini sarcina.

Recitind problema de mai sus, putem trage concluzia că John subapreciază dificultatea sarcinii, interpretând problema într-un mod simplist. Janet este frustrată de modul îngust în care privește John și astfel perechea, în loc să crească, să se formeze, face eforturi disperate, investește energie doar pentru a se menține pe o linie de plutire.

Rămâne în seama noastră, a antrenorilor, să înțelegem, să mediem genul acesta de conflicte și să găsim echilibrul (atât în pereche cât și în relația motivație – dificultatea sarcinii). Deși nu este ușor să explici o experiență de o viață în sans, nu este nici imposibil. Înainte de toate, nu trebuie să lăsăm ca problema să se agraveze, ci trebuie să intervenim la timp, explicând atât lui Janet purtarea partenerului ei, dar și construindu-i lui John imaginea complexă a dansului.

Pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, orice problemă are o soluție dacă o înțelegem corect și investim suficient timp și pasiune în rezolvarea ei.

Ovidiu M. Ionel

ovidiu.m.ionel@facebook.com

Întotdeauna mai e loc în vârf


Articol  de Ciprian Homm

Ca diplomat  străin în România ai parte de o experiență inedită: pe de-o parte regulamentul diplomatic îți impune ceva, iar pe de altă parte, în viața de zi cu zi te manifești ca un om obișnuit. Este și cazul lui Yoshihiro Katayama – diplomat, consilier și șef adjunct al Ambasadei Japoniei la București, care a devenit celebru datorită pasiunii pentru dans. A testat prima dată ce înseamnă acest sport al bucuriei în Ucraina, unde lucra pe post de consilier al Ambasadei Japoniei la Kiev, însă România i-a oferit timp de  trei ani și jumătate ringul pe care să-și exprime creativitatea și inspirația din afara orelor de serviciu.

100 de concursuriO poveste în pași de dans

Yoshihiro Katayama și Elena Măruță s-au întâlnit într-o seară de iarnă a anului 2009 în sala de dans a clubului Hobbydance din București. Cum nici unul nu avea partener, au dansat împreună la antrenamentul respectiv, apoi la încă unul și la încă unul. Au decis să formeze o pereche, au început să se antreneze serios și după numai trei luni intrau în primul concurs.  Nu e ușor să mergi la competiții unde toți ceilalți au vârste care mai de care mai fragede, iar arbitrii sunt și ei mult mai tineri ca tine. Așteptările când ești în ring sunt mult mai mari decât atunci când privești de pe margine – astfel, competiție de competiție, cei doi au fost fericiți când ajungeau pe podium și dezamăgiți când sutele de ore de antrenament nu se vedeau în prestația de pe ring.

În noiembrie 2009 câștigau primul concurs neoficial pentru seniori și în martie 2010 urcau din nou pe podium, la prima competiție oficială dedicată acestei categorii de vârstă, organizată cu ocazia Campionatului Național de Dans Sportiv. Întrucât concursurile pentru seniori erau abia la început în acea perioadă, ele nu se organizau prea des. Acesta nu a fost însă un impediment pentru cei doi. Fiindcă dansau cu pasiune, s-au înscris adesea în concursurile pentru tineret-adulți, deși competiția era mult mai dură, concurenții aparținând categoriei 16-35 ani. Astfel, perechea cu înfățișare exotică a devenit o prezență constantă la majoritatea concursurilor de dans sportiv.

Rezultatele modeste obținute în competițiile de tineret-adulți nu i-au descurajat, dimpotrivă, i-au ambiționat să persevereze, astfel că participau atât la antrenamente de grup cât și la ore particulare. Antrenorul principal și totodată ”producătorul” perechii ”Yoshi și Elena” – așa cum este cunoscută în rândul dansatorilor – este domnul Virgil Boroș, antrenor de dansuri standard. La secțiunea latino perechea este antrenată de domnișoara Ana-Maria Dinu-Nedelea, dansatoare clasată în top 50 mondial la dansurile latino-americane. În decursul celor trei ani și jumătate, perechea a mai fost antrenată și de Alexandra Răuță, Justin Istrate, Melania Istrate, Irene Bocan.

Dansatori în turneu

Yoshihiro Katayama este actualmente consilier și  șef adjunct al Ambasadei Japoniei la București. În tinerețe a jucat fotbal și nici prin minte nu i-a trecut că într-o zi va dansa. A început dansul cu cinci ani în urmă, pe când lucra la Kiev, în Ucraina, însă doar ca hobby, fără intenția de a participa la competiții. Elena Măruță a început dansul cu cincisprezece ani în urmă, la o școală de dans sportiv unde a activat doi ani, după care a urmat timp de opt ani cursuri de dans de club. Abia cu cinci ani în urmă – cam pe vremea când Yoshihiro descoperea dansul  la Kiev – a aflat că se poate face performanță și peste vârsta de 35 de ani. Așa a ajuns la clubul Hobbydance și la primul partener de dans cu care a dansat timp de un an. Apoi l-a întâlnit pe Yoshihiro Katayama și de aici a început o frumoasă poveste în pași de dans.

100 de concursuriÎn cei trei ani și jumătate de când dansează împreună au câștigat peste 30 de trofee printre care unele de o deosebită importanță: locul I la Cupa României standard (2010) și latino (2011). Fiindcă le-a plăcut foarte mult să călătorească și să descopere locuri și oameni noi, au preferat mereu competițiile desfășurate în orașele pe care nu le vizitaseră încă, de multe ori în detrimentul comodității (un exemplu – deloc singular – ar fi participarea la o competiție la Arad, în timp ce simultan se desfășura un concurs în București).

Așa au ajuns Yoshi și Elena să colinde România – de la Arad la Constanța și de la Baia Mare la Craiova, marcând pe hartă nu mai puțin de 30 de localități, fiecare concurs reprezentând o treaptă pe drumul expresivității în dans. Apoi, când perechea s-a sudat și a devenit stăpână pe ea, s-a ajuns și la competiții internaționale în Ucraina, Ungaria, Grecia și Bulgaria. În afara activității competiționale, cei doi s-au implicat și în proiecte sociale, un exemplu  fiind ediția 2011 a Galei Persoanelor cu Dizabilități, pentru care Yoshi și Elena au pregătit un moment de vals vienez împreună cu doi tineri care suferă de sindromul Down.

Obișnuit de o viață întreagă cu rigorile funcției de diplomat, Yoshihiro pare să devină o altă persoană atunci când îmbracă fracul de concurs pe care poartă cu mândrie drapelele celor două țări. Zâmbește mult și spune cât se poate de des că niciodată nu și-a imaginat că într-o zi va avea parte de atâta culoare și strălucire, de atâtea surprize și motive de satisfacție câte a avut în decursul acestor trei ani și jumătate. În pauzele de la competiții, în vestiare sau în spatele ringului, copiii privesc cu admirație și curiozitate o figură descinsă parcă din poveștile cu samurai și sunt foarte surprinși când constată că Yoshihiro vorbește românește la fel de bine ca și ei. Deși în trecut a mai locuit în România cu ocazia mandatelor precedente de diplomat care însumează în total 11 ani,  și deși a avut ocazia să viziteze multe orașe, acum le-a descoperit sau redescoperit altfel, prin ochii unui dansator în turneu, mereu cu valiza și husa de costume la purtător, așteptând trenul sau autobuzul indiferent că e dimineața devreme sau noaptea târziu, ger sau caniculă, ploaie sau ninsoare. Preferința perechii  de a călători cu CFR le-a oferit destule surprize nu tocmai plăcute (întârzieri, legături pierdute, vagoane încuiate sau necorespunzător indicate, gări al căror nume este scris în mod derutant sau chiar lipsește cu desăvârșire) însă au trecut cu bine prin toate și acum fac haz amintindu-și și povestind toate aceste peripeții.

100 de concursuri împreună

100 de concursuriLa Cupa Hobby dance 2012, eveniment de tradiție în dansul sportiv românesc, care anul acesta a reunit în cele trei zile de concurs peste 500 de perechi din întreaga țară, periplul competițional al perechii Yoshi și Elena a ajuns la un apogeu, marcând concursul cu numărul 100.  Acestei cifre remarcabile i se mai adaugă încă o coincidență interesantă: vârstele cumulate ale partenerilor însumează exact 100 de ani. Poate că cifrele nu sunt relevante, dar având în vedere că un an are doar două sezoane competiționale, un calcul simplu ne arată că acumularea unui astfel de palmares nu ar fi fost posibilă decât cu participare la competiții cu o frecvență săptămânală, de-a lungul celor șapte sezoane parcurse împreună.

Performanța perechii ”centenare” de a fi împlinit împreună 100 de concursuri a fost răsplătită cu un premiu pentru întreaga activitate, acordat celor doi de către domnul Justin Istrate, președintele și antrenorul principal al clubului Hobbydance. Mai presus de rezultatele cuantificabile în puncte și locuri obținute în acest răstimp a fost apreciată perseverența și longevitatea perechii, tenacitatea cu care a trecut de momentele mai puțin – sau chiar deloc – glorioase și a continuat să meargă înainte în dorința continuă de progres și autodepășire, demonstrând că vârsta nu este un obstacol atunci când vrei cu adevărat să faci ceva, că niciodată nu este prea târziu ca să reușești în viață. O pereche de nota 100!

Publicat la 21 noiembrie 2012 pe România pozitivă

Imaginea de sine si succesul

Imaginea de sine si succesul 

Astazi am sa iti spun ca oricat ai cauta sa progresezi in sportul pe care il practici, oricat ai incerca inveti sa faci exercitii de concentrare pe teren n-ai sa te poti concentra optim atata vreme cat ai o imagine de sine colorata de ganduri si emotii negative. Si sa nu te astepti ca daca ai o imagine de sine proasta (poate uneori ai spune realista sau modesta) ai sa prestezi pe teren la nivelul la care ai putea sa prestezi.

 Tu si Ei

In lucrul meu cu sportivii, unul dintre exercitii este acela de a lista calitatile lor pozitive. Te surprinde sa iti spun ca acele calitati sunt spuse dupa pauze de gandire (in timp ce calitatile negative le spun dintr-o suflare)? Si odata inceputa lista cu calitati pozitive, se strecoara de fiecare data si calitati negative.

Continue reading

Dansul nu are varsta!

Dansul nu are varsta!

Pentru acest inceput de an mi-am stabilit si eu obiectivele personale. Unul dintre ele este acela de a crea o rubrica numita: “Interviuri”. Imi plac interviurile pentru ca sunt ca minele de aur la nivel mental si spiritual. Si iata ca in acest prim pas am fost ajutata de doi dansatori de dans sportiv detinatorii mai multor titluri nationale romanesti: Elena Maruta si Yoshihiro Katayama de la Clubul Hobbydance, Bucuresti.

Prestatia lor pe ringul de dans este cu atat mai laudabila cu cat ei ies din tiparul seniorilor care din diferite motive nu fac miscare. Ei fac si o fac la nivel inalt antrenandu-se cot la cot si concurand in aceleasi concursuri cu sportivi mult mai tineri.

Le-am pus cateva intrebari si au avut amabilitatea sa imi raspunda. Am descoperit la ei placerea de a dansa, disciplina si munca sustinuta ca motor pentru activitatea sportiva pe care o desfasoara. Am mai descoperit maturitatea lor de a trece peste nemultumirile datorate infrangerilor sau sistemului care le ofera putine competitii oficiale la care pot sa participe.

Va invit sa ii descoperiti si voi in randurile care urmeaza.

Continue reading

Suntem prezenti pe Facebook

Site-urile noastre