Statistici


copii

Copiii dansează pe ”limba” lor

articol_copii_ovidiuFoarte mulţi părinţi şi antrenori mă întreabă “Ce înseamnă dansul la copiii sub 8 ani?”

Ştiu că probabil mulţi părinţi, în special, nu vor să audă că înainte de toate, copiii nu vor învăţa să danseze aşa cum li se arată, sau într-un fel anume, cu o tehnică strictă la început. Noi ca antrenori, trebuie să promovăm ideea de mişcare, bucuria şi frumuseţea mişcării, explorarea propriului corp şi nu în ultimul rând, coordonare de bază. Tehnica? Abia după 8, 9 ani putem sta de vorba despre asta.

Dar, câteodată nu este suficient doar să te mişti cu muzica, şi să faci exerciţii de coordonare. Este nevoie de treceri de la un joc de mişcare la altul, de la dans la exerciţii şi iar la dans. Copiii sunt mai rapizi şi mai deştepţi decât credem, iar acest lucru îi face să aibă un ritm mult mai alert şi de aici necesitatea unui număr dinamic de activităţi în planul de lecţie.

Primele ore mereu sunt de explorare, testare (copiii ne testează în permanenţă, însă întotdeauna cel mai puternic în primele ore – primele ore dau ritmul comportamentului grupei) şi cunoastere, observând ce le place copiilor, ce mişcări au naturale, care este capacitatea lor de atenţie şi cum reacţionează ca grup.

Una dintre cele mai importante lecţii în lucrul cu copiii zice aşa: “ori de câte ori e posibil, transformă într-un joc!” Jocurile şi lucrurile imaginare sunt modul prin care copiii percep lumea înconjurătoare şi fac parte din ea.

Copiii învaţă din experienţă. John Dewey a înţeles acest fenomen când a scris “Action is the test of comprehension” (Dewey, 1915). Lucrări ca ale lui Jean Piaget (1896 – 1980) sau Howard Garner (1944-) ne învaţă mai multe despre acest proces. Micuţii nu pot concepe procesele abstracte (Piaget) şi de aceea ei învaţă prin mişcări, acţiuni şi experienţe senzoriale. Când copiilor li se oferă  posibilitatea să rezolve probleme cu ajutorul mişcărilor creative (diverse jocuri care includ mişcare, coordonare, muzică), învaţă să gândească concret realitatea mişcării. Deci, învăţând dans, îşi dezvoltă înţelegerea asupra lumii, cunoştiinţele dar şi talentele din această categorie.

Pentru ei, acţiunea verbală, cât şi acţiunea în mişcare, sunt inter-conectate. Dezvoltând un vocabular complex al mişcării, îi ajută în dezvoltarea unui nivel superior de exprimare. Limbajul şi dansul nu sunt lucruri diferite, ci fac parte din comunicare şi înţelegere.

Oferind copiilor multe perspective, dansul este “o fundaţie a experienţei necesare pentru dezvoltarea personală complexă în viitor, şi o cale pentru a-şi afirma eul interior” (Stinson, 1990).

Însă cu prea multe reguli, cu prea multă tehnica predată prea repede, magia dansului se poate pierde, tinerii ajungând să respingă cu totul genul acesta de mişcare creativă, lucru pe care nu ni-l dorim. Dacă înţelegem conexiunile dintre limbaj, acţiuni, personalitate, mişcare ştim că dansul va oferi viitorului adolescent un mare avantaj faţă de colegii săi: încrederea şi controlul de sine.

În cele din urmă să nu uităm că mişcarea si dansul sunt lucruri naturale pentru copii. Orice educaţie a dansului înseamnă cultivarea plăcerii de a te mişca pe muzică, de a-ţi explora limitele într-o manieră care să fie constructivă, sa dezvolte coordonarea şi gradul de complexitate al mişcărilor. O parte dintre antrenori cultivă plăcerea competiţională şi plăcerea de a câştiga înaintea plăcerii de a dansa, însă adevărata învăţare se face doar atunci când am depăşit combativitatea şi ne gândim la dans ca artă, nu doar la câştig. Este important să gândim competiţional însă fără a sacrifica plăcerea dansului. La sfârşitul unei ore, copilului trebuie să îi placă nu numai dansul, dar să aibă şi o părere bună despre imaginea de sine, copilul nu trebuie să se gândească la câştig cu orice preţ, ci la plăcerea dansului şi la evoluţia lui.

 

Ovidiu M. Ionel

http://ovidanceacademy.com

Suntem prezenti pe Facebook

Site-urile noastre