Statistici


muzica

Ce înseamnă muzica în dans?

11721783_10207069042905544_1492158869_nDiscuţii despre ce înseamnă muzica în dans cu Ovidiu M. Ionel, fondatorul academiei de dans Ov.I, interviu în colaborare cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Ovidius Constanţa

F.E.F.S. – Bună ziua, ne bucură că aţi acceptat să staţi de vorbă cu noi pe un subiect abordat foarte rar în dansul românesc.

O.M.I. – Bună ziua, şi eu mă bucur că sunt oameni care totuşi se gândesc şi la probleme de acest gen.

F.E.F.S. – Să înţeleg că nu prea aţi avut ocazia să discutaţi despre muzică şi dans, deşi ambele sunt părţi componente ale dansului ca artă

O.M.I – Aşa este, deşi dansul acum se duce într-o direcţie în care uneori muzica este opţională; cel mai bun exemplu fiind lucrarea de diplomă a lui Tim Bartlett de la Northen School of Contemporary Dance – UK, însă prefer să discutăm de dansul care încă foloseşte muzica pentru a transmite povestea. În ultima perioadă am vorbit foarte mult despre muzica din dans, despre muzicalitate, interpretare şi percepţia publicului ca parte activă a mişcării, însă nu în ţară, aici totul se rezumă la tehnica privită din punct de vedere fiziologic, la mişcare în general, muzica rămânând ceva ambiguu – dar mai sunt şi excepţii.

F.E.F.S. – De ce credeţi că nu se discută atât de mult despre muzică?

O.M.I. – Cred că este vorba de o cultură a dansului care încă nu s-a propagat în România, dansul de performanţă fiind ceva nou pentru cultura românească şi drumul este lung. Este nevoie de generaţii noi de antrenori şi tehnicieni care să studieze nu doar dansul ci şi muzică, interpretare, fiindcă spre final noi ca dansatori nu suntem decât un alt instrument care se adaugă melodiei, completând mesajul, nu imitându-l, dar asta este o altă poveste.

F.E.F.S. – Cu atât mai mult cu cât antrenorii străini au început să vină în ţară şi să predea, de ce nu se vede o îmbunătăţire a muzicalităţii dansatorilor?

O.M.I. – Dar se vede, cel puţin la unii dintre ei. Principala problemă e că odată plecaţi antrenorii străini, de cele mai multe ori tehnicienii noştri nu sunt pregătiţi să observe anumite diferenţe fiindcă muzica în dans este o ecuaţie foarte complicată atât pentru dansator cât şi pentru antrenor. În primul rând sunt mai multe perspective care depind de amplitudinea mişcării – o mişcare întinsă este văzută din afară cu accentul căzând în centrul deplasării, o mişcare scurtă poate fi accentuată pe început sau final – aici vorbim deja de percepţia publicului, de percepţia arbitrilor şi nu a dansatorului, iar fiecare problemă trebuie tratată separat.

F.E.F.S. – Cu ce să începem?

O.M.I. – Cu ceasul, cu metronomul. Înainte de a putea fi expresivi, de a ajunge la interpretare muzicală, trebuie să fim ceas, să avem un ritm perfect în mişcare, clar, împreună cu muzica şi nu cum se dansează acum, după muzică.

F.E.F.S. – Puteţi detalia puţin?

O.M.I. – Desigur. Când spun împreună cu muzica, mă refer la corpul ca instrument care se adaugă melodiei, care cântă împreună cu piesa, fiindcă dacă auzi bătaia ritmică şi reacţionezi la bătaie, este deja prea târziu. Aici este şi o formulă matematică dar nu ştiu dacă să vă plictisesc cu ea. Ideea de bază e că muzica trebuie anticipată, mişcarea pornită înainte cu mult faţă de bătaia ritmică pe care dansatorul vrea să o prindă. La noi se dansează încă după, mult după ritm.

F.E.F.S. – Dar elementul despre care vorbiţi aici, pare aproape de perfecţiune, se vede diferenţa asta? Vede publicul pe cineva uşor după şi pe cineva care, cum spuneaţi mai devreme, dansează cu muzica?

O.M.I. – Surprinzător este că da, publicul, chiar dacă nu are o pregătire ritmică observă, de fapt simte acest detaliu. Punând două perechi cu o tehnică asemănătoare alături, impresia privitorului va fi că cei care sunt împreună cu muzica denotă siguranţă, încredere în paşii lor, chiar dacă ambele perechi sunt încrezătoare. Răspundem la nivel inconştient la genul acesta de elemente, chiar dacă nu putem pune punctul pe i de cele mai multe ori.

F.E.F.S. – Dar poate nu se insistă pe această problemă fiindcă se consideră de datoria dansatorului pentru a o rezolva.

O.M.I. – Dacă este aşa, este greşit. Spre exemplu în dansul sportiv, sunt doi dansatori, iar muzica trebuie să fie un numitor comun, nu un factor discordant, ceea ce înseamnă că trebuie să se apropie cât mai mult, amândoi de ritmicitatea ideală. Pe lângă asta, din afară se vede… diferit. Muzicalitatea ţine în mod direct şi de tipul mişcării pe care o execuţi, iar acest lucru se reglează mult mai uşor cu ajutor din exterior. Într-adevăr, în timp, ajungi la experienţa necesară pentru a controla singur interpretarea, pentru a întârzia sau a păşi înainte intenţionat ca să arăţi, ştiu şi eu, ce vrei să arăţi în momentul respectiv. Dar chiar şi aşa un ochi exterior e binevenit. Însă până acolo e distanţă lungă. Primul pas e să fii ceas.

F.E.F.S. – Cred că înţeleg. Ce putem face pentru a promova cât mai mult o abordare temeinică, separată a tehnicii muzicale în dans?

O.M.I. – Din perspectiva mea, primul pas ar fi informarea. Am fost întrebat de mulţi prieteni din dans de muzică şi au fost surprinşi cât de complexă este problema. Muzica, ritmicitatea se antrenează ca orice tehnică, se studiază. Există informaţie pe piaţă pentru cine doreşte să o achiziţioneze, nimic nu mai este secret. Trebuie doar să cauţi. Unde apar probleme, este adevărat, la percepţia publicului a muzicii, în funcţie de mişcarea executată, aici da este nevoie de ajutor al unui tehnician care înţelege principiile.

F.E.F.S. – Mulţumesc pentru timpul acordat şi sper ca acest interviu să informeze şi să lămurească măcar o parte din ascultătorii noştri.

O.M.I. – Mulţumesc şi eu, o zi bună.

 

http://ovidanceacademy.com

http://fefs.univ-ovidius.ro/

 

Suntem prezenti pe Facebook

Site-urile noastre