Statistici


performanta

Influența dansului de performanță asupra stimei de sine și a comunicării

dreamstime_l_23329795Împreună cu studenți ai facultății de psihologie, Ovidiu M. Ionel a făcut o mică cercetare pentru a afla dacă există vreo legătură între stima de sine, comunicare și dans. Sunt dansatorii mai încrezători, mai comunicativi decât cei care nu fac dans?

Trăim într-o lume în care comunicarea devine din ce în ce mai mecanizată şi mai impersonală, bazându-se din ce în ce mai mult pe tehnologie (Facebook, Messenger, WhatsApp ş.a.m.d.), o lume în care comunicarea faţă în faţă a devenit deficitară fiind preferata cea digitală.

Dansul sportiv (fiindcă la el ne referim în acest studiu) este un sport de echipă, iar echipa este formată dintr-un băiat şi o fată, lucru care ne face câteva probleme suplimentare de comunicare, mai ales la vârste mici. Fiecare persoană prezintă o combinaţie unică de trăsături specifice, pe mai multe coordonate: vârstă, sex, spaţiu cultural etc, dând astfel copiilor mai multe “probleme” de rezolvat, sau mai bine spus, situații mai complexe în care ei trebuie să se adapteze.

Metodele active şi interactive din tehnicile folosite de antrenori transformă procesul de predare şi învățare într-un parteneriat, responsabilitatea se împarte între cel care preda şi cel care învaţă. Informaţia este prelucrată şi organizată în mod conştient de către cel care învaţă.

Învăţarea prin cooperare dezvoltă respectul pentru diversitate, capacitatea de empatie, abilităţile sociale. Dat fiind că între membrii unui grup există şi diferenţe cognitive apare conflictul socio-cognitiv, care generează accelerarea învăţării. Grupul funcţionează mai bine dacă membrii au distribuite roluri, pe care le exercită alternativ.

Tehnicile de învăţare eficientă sunt instrumente care, odată    ce    sunt    bine    stăpânite, facilitează    învățarea    şi stabilitatea achizițiilor.

Fiecare individ are posibilitatea să testeze şi să opteze pentru acele tehnici de învățare care răspund cel mai bine nevoilor sale. Prin însușirea tehnicilor de învățare indivizii devin mai conștienți de propriul potențial şi reușesc, prin strategiile metacognitive şi prin cele de dezvoltare a gândirii critice, să obţină eficienţa în învățare.
[…]

Ipotezele cercetării ne spun cam așa:
– considerăm că aceia care fac dans sportiv de performanță au stima de sine mai ridicată decât cei care nu fac dans;
– considerăm că aceia care fac dans de performanță dezvoltă abilități de comunicare asertivă mai mare decât cei care nu fac dans.

Cercetarea s-a făcut pe un lot de 72 de persoane, cu vârstele cuprinse între 17 și 26 de ani, dintre care 36 au făcut dans de performanță. După aplicarea și interpretarea testelor și a interviurilor, am obținut o diferență clară între cele două categorii.

Astfel s-a observat o mai mare deschidere, încredere şi abilitate de comunicare a celor care au făcut dans, acest lucru fiind normal; una din definiţiile dansului fiind – un tip de comunicare nonverbală.

De ce astăzi, în viața de zi-cu-zi comunicarea reală, față în față a devenit greoaie? Fiindcă de cele mai multe ori este mai uşor, te poţi ascunde în spatele mesajelor şi chiar măştile se pot purta cu mult mai multă uşurinţă, astfel diferenţa dintre cei care învaţă să comunice prin mişcare şi cei care nu fac dans începe să crească din ce în ce mai mult.

Ca o notă personală, aş adăuga, dacă testul ar fi fost făcut acum 15 ani, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Deşi tehnologia ne-a apropiat de prietenii aflaţi la distanţă, ne-a îndepărtat de cei aflaţi lângă noi.

Din punct de vedere social, dansul sportiv dezvoltă ceva mai repede personalitatea, iar modul de relaționare în viaţa de zi cu zi este influenţat foarte mult de acest sport. Prin dans, oamenii capătă mai repede o încredere şi siguranţă în forţele proprii, iar relaţionarea cu persoanele de sex opus devine mult mai facilă. Prin definiţia lui, dansul sportiv, este un mod de relaţionare între un băiat şi o fată, este comunicare.

Autori
Ovidiu M. Ionel (fondator Ov.I Dance Academy)
Ioana Covrig, Mihaela Bratu, Roxana Ursuleac, Dragoș Șocăriceanu

Diferențele de nivel dintre parteneri

?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????A trecut un an de când am început să lucrez cu perechi de nivel înalt, iar multe dintre problemele pe care acestea le au se regăsesc la orice nivel. De la începători, la dansatori cu experiență. Diferența de nivel dintre parteneri: acest subiect este foarte vast, iar acum voi trata doar un aspect al lui. Căutarea partenerului / partenerei perfect(e). Nu toți au norocul să găsească un partener de un nivel asemănător, însă și atunci pot apărea diferențe de concepții pe care antrenorul trebuie să le medieze.

Pentru un dansator avansat, lucrurile sunt destul de simple în imaginea sa legată de partener(ă). Știe prin ce a trecut ca să ajungă acolo, știe ce înseamnă și, mai important, știe cât de lung e drumul ca să ajungi cu adevărat în top. Pentru un dansator mai puțin avansat, lucrurile sunt mult mai simple. Totul se reduce la antrenamente voioase, ceva mai mult decât era obișnuit, și atât. Diferența aceasta de concepție asupra dansului, încă din primul moment, creează tensiune în pereche. Pentru a exemplifica mai bine procesul, voi da dansatorilor două nume imaginare: dansatorul bun, excepțional – Janet și dansatorul începător – John.

Janet cunoaște lucrurile destul de bine, a investit enorm și a parcurs un proces de învățare destul de lung și dur, cu nenumărate regândiri ale dansului, cu multe momente în care și-a dat seama de concepția copilărească, greșită, a sa, și a trebuit să reînvețe mereu și mereu ce este dansul.

John este un dansator cu mare potențial, însă experiența lui este foarte limitată. Încă mai crede că totul se rezumă la orele petrecute în sală și că dansul este ceva simplu, o mișcare pe muzică, care poate fi tratată în joacă. Încă nu înțelege (și NU este vina lui) că dansul este mult mai complex, este viață, este trăire intensă cu întreaga ființă.

Iată și primul conflict: viziunea diferită asupra aceleiași probleme. Cum mediem noi, ca antrenori, acest lucru? Mai întâi trebuie să înțelegem de ce apar aceste două viziuni diferite.

Astfel, vom vorbi despre motivație, teoria de bază: motivația apare atunci când în organism se produce un dezechilibru ce se cere refăcut. Este un mecanism psihic dotat cu capacitatea de a permite acțiunea independent de factorii exteriori. Este o ”cauză internă”, o structură psihică activatoare și predispozantă cu roluri de autodeterminare prin stimulații interne.

Dar ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că, ori de câte ori apare o problemă, motivația ne așează resursele interne în așa fel încât noi să o putem rezolva. Esențial pentru motivație este faptul că ea instigă, impulsionează, declanșează acțiunea, iar acțiunea prin intermediul conexiunii inverse influențează însăși baza motivațională și dinamica ei.

Motivația are o sferă extrem de extinsă, în interiorul ei aflându-se diferite categorii, cum ar fi: trebuințele, motivele, interesele, convingerile, idealurile.

Însă motivația nu trebuie considerată ca un scop în sine, când încercăm să înțelegem problemele apărute în parteneriate.

În mod normal, nivelul performanței ar trebui să fie direct proporțional cu nivelul motivației.

Relația dintre intensitatea motivației și nivelul performanței este dependentă de complexitatea activității, a sarcinii pe care subiectul o are de îndeplinit. Astfel, eficiența activității depinde de relația dintre intensitatea motivației și gradul de dificultate a sarcinii. Cu cât între mărimea intensității motivației și gradul de dificultate a sarcinii există o mai mare corespondență și adecvare, cu atât eficiența activității va fi asigurată.

Așadar, când dificultatea sarcinii este percepută corect de către subiect, înseamnă că procesul motivațional va căuta resursele adecvate pentru îndeplinirea ei. Dacă dificultatea sarcinii va fi percepută incorect de către subiect, atunci putem vorbi fie de subaprecierea dificultății, fie de supraaprecierea ei. În prima se acționează cu un deficit de energie, iar în cea de-a doua, lucrând cu un surplus energetic, subiectul poate ajunge dezorganizat, stresat, epuizat, cu mult înainte de a îndeplini sarcina.

Recitind problema de mai sus, putem trage concluzia că John subapreciază dificultatea sarcinii, interpretând problema într-un mod simplist. Janet este frustrată de modul îngust în care privește John și astfel perechea, în loc să crească, să se formeze, face eforturi disperate, investește energie doar pentru a se menține pe o linie de plutire.

Rămâne în seama noastră, a antrenorilor, să înțelegem, să mediem genul acesta de conflicte și să găsim echilibrul (atât în pereche cât și în relația motivație – dificultatea sarcinii). Deși nu este ușor să explici o experiență de o viață în sans, nu este nici imposibil. Înainte de toate, nu trebuie să lăsăm ca problema să se agraveze, ci trebuie să intervenim la timp, explicând atât lui Janet purtarea partenerului ei, dar și construindu-i lui John imaginea complexă a dansului.

Pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, orice problemă are o soluție dacă o înțelegem corect și investim suficient timp și pasiune în rezolvarea ei.

Ovidiu M. Ionel

ovidiu.m.ionel@facebook.com

Suntem prezenti pe Facebook

Site-urile noastre